marți, 26 iulie 2011

Iasi,atac cu sticle incendiare la casa unui om de afaceri

Casa unui om de afaceri din Iaşi a fost atacată cu sticle incendiare, marţi dimineaţă, poliţiştii afirmând că nu există victime sau distrugeri. Incidentul s-a petrecut în zona rezidenţială Bucium din Iaşi.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Iaşi, Mădălin Ţăranu, a declarat că la faţa locului se află echipaje de la Secţia 5 Poliţie şi Investigaţii criminale.
Potrivit sursei citate, apelul privind atacul de la locuinţa omului de afaceri a fost primit prin 112 în jurul orei 8.00.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Iaşi a precizat că anchetatorii au mai multe piste pe care merg în acest caz.
Conform reprezentanţilor Poliţiei, sticlele incendiare au fost aruncate în curtea casei omul de afaceri, iar la acel moment în locuinţă se afla chiar proprietarul.
În curtea casei omului de afaceri se aflau trei maşini de lux, însă niciuna nu a suferit distrugeri.
Conform unor surse judiciare, omul de afaceri la locuinţa căruia a avut loc atacul este Daniel Florescu, care a fost denunţător într-unul dintre dosarele clanului Cordunenilor, fiind audiat apoi ca martor în acest dosar.
Daniel Florescu este proprietar al unui local din cartierul Nicolina din Iaşi, deschis în 2008. Imediat după deschiderea localului, Florescu a reclamat Poliţiei că membri ai clanului Corduneanu i-ar fi cerut taxă de protecţie.
Gruparea Corduneanu a fost constituită în anul 1992, fiind implicată în jafuri şi tâlhării în Franţa, Italia, Germania şi Polonia, membrii reţelei punând la punct inclusiv o reţea de trafic de copii care erau duşi ilegal din România în Germania, unde erau obligaţi să fure şi să participe la tâlhării.
Clanul Corduneanu a fost implicat, după anul 1990, în mai multe scandaluri, atât în ţară şi străinătate, mai mulţi membri ai grupării fiind arestaţi, apoi eliberaţi.
Liderii grupării sunt consideraţi Costantin Bogdan (Corduneanu) şi fratele său, foşti campioni europeni de juniori la lupte libere şi participanţi la două dintre ediţiile jocurilor olimpice.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu